Numele Caterine m-a ales pe mine. Întrucât bunica mea a fost cel mai bun mentor, cea care mi-a pus în mână acul, ghergheful și croșetul, m-a învățat că ia este invitația străbunilor la viață veșnică. 

Ia este altarul înmiresmat cu iasomie și împletit cu crengi de mălini în care pășesti în genunchi și te ridici cu aripi. Ia este o șansă, un glas ancestral care îți amintește nu doar să supravețuiești în cotidian ci să îți permiți să trăiești, să visezi, să te înalți.

Trecutul și prezentul trăiesc în simbioză prin tradiție. Broderiile Caterine încep dintr-un vârf de creion și se termină într-un vârf de ac. Parte din suflet ajunge pe pânză și înfiecare creație.